Iată povestea bătăliei juridice care a transformat a doua țară cu cea mai mare biodiversitate din lume, într-un bastion al drepturilor faunei sălbatice.

O comoară planetară asediată de „agrement“

Columbia găzduiește aproape 10% din biodiversitatea planetei. De la versanții Anzilor până în adâncul Amazonului, pădurile columbiene sunt casa unor specii emblematice: jaguarul, ursul cu ochelari, tapirul montan, puma și mii de specii de păsări unice.

Cu toate acestea, timp de decenii, Codul Național de Resurse Naturale și Statutul de Protecție a Animalelor (Legea 84/1989) au menținut o vânătoarea sportivă (caza deportiva).

Sute de cluburi private de vânătoare, safari-uri turistice destinate elitelor și amatori de trofee aveau dreptul legal de a pătrunde în habitatele naturale pentru a hărțui, mutila și ucide animale neînarmate. În timp ce expansiunea agricolă și defrișările fragmentau deja mediul de viață al faunei sălbatice, vânătoarea de agrement adăuga o altă presiune uriașă, punând în pericol specii deja vulnerabile.

Vocea unui singur om și strigătul societății civile

Schimbarea istorică nu a venit din cabinetele miniștrilor, ci din determinarea societății civile. În 2017, avocatul și activistul columbian Luis Domingo Gómez Maldonado a înregistrat la Curtea Constituțională a Columbiei un demers juridic istoric: „Demanda de Inconstitucionalidad“

Gómez Maldonado a atacat direct articolele din lege care autorizau vânătoarea sportivă și crearea de terenuri private de vânătoare. Susținut de o coaliție puternică de organizații neguvernamentale (precum AnimaNaturalis), biologi și universități, reclamantul a pus în fața judecătorilor supreme trei argumente imbatabile:

1. Constituția ecologică – Constituția Columbiei garantează un mediu sănătos și impune statului datoria de a proteja diversitatea biologică. A permite distrugerea faunei din plăcere contravine direct acestui mandat.

2. Statutul de „ființe simțitoare“ (Seres Sintientes) –  Animalele nu sunt obiecte sau resurse neînsuflețite, ci ființe capabile să simtă durere, frică și suferință. În consecință, legea nu poate tolera cruzimea gratuită sub masca distracției.

3. Falsul concept de „sport“ – Sportul presupune consimțământ, reguli egale și fair-play. A împușca de la distanță un animal neînarmat, cu arme de mare precizie, este o executare disproporționată, nu o competiție.

Profețiile apocaliptice ale lobby-ului cinegetic

Timp de doi ani, în fața Curții Supreme s-a purtat un război foarte dur între vânători și activiști. Asociațiile de vânătoare, cluburile cinegetice și proprietarii de terenuri private au depus sute de memorii și au susținut pledoarii care mai de care mai catastrofice. Un scenariu care seamănă izbitor cu cel din Costa Rica și din România de astăzi.

„Dacă eliminați vânătoarea sportivă, veți crea un haos ecologic! Populațiile de animale sălbatice se vor înmulți necontrolat, iar prădătorii mari vor invada fermele și satele, distrugând recoltele și atacând oamenii. În plus, veți distruge turismul cinegetic și veți lăsa pădurile la dispoziția braconierilor, pentru că doar vânătorii legali mențin echilibrul!“.*

Lobby-ul a încercat să convingă instanța că vânătorii sportivi sunt un „instrument esențial de management al faunei“ și o sursă vitală de venituri pentru zonele rurale.

Verdictul istoric din 2019

Manevrele industriei cinegetice s-au prăbușit în fața sentinței etice a magistraților. La 6 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a Columbiei a emis Sentința C-045/19, declarând neconstituționale toate articolele din lege care permiteau vânătoarea sportivă.

Curtea a stabilit că „vânătoarea de agrement este complet ilegală“ și că intrarea în vigoare a interdicției va fi definitivă după o perioadă de tranziție de un an (august 2020), oferind timp statului să reorganizeze sistemul de protecție. Iar pasajul central din decizia judecătorilor a rămas scris pentru vecie în istoria dreptului internațional:

„Vânătoarea sportivă este un act dăunător […] Protecția animalelor este o datorie constituțională, iar distracția, agrementul sau divertismentul uman nu pot justifica niciodată suprimarea vieții, maltratarea sau mutilarea unei ființe simțitoare, acestea lipsind de orice susținere în principiile superioare ale Statului de Drept.”

Curtea Constituțională a Columbiei a făcut astfel o distincție fermă: a scos în afara legii uciderea din distracție, menținând cadrul strict doar pentru vânătoarea tradițională de subzistență a comunităților indigene și pentru intervențiile tehnice excepționale efectuate direct de autoritățile de mediu.

Realitatea de după interdicție

După intrarea definitivă în vigoare a hotărârii, predicțiile apocaliptice ale vânătorilor s-au dovedit a fi simple manipulări comerciale: nu a existat nicio invazie de prădători în zonele urbane. Statul columbian și-a asumat rolul de manager al faunei prin instituții de mediu specializate, înlocuind amatorii dornici de trofee cu corpuri tehnice de rangeri și biologi. Conflictele izolate dintre fermieri și carnivore au început să fie rezolvate prin măsuri non-letale (garduri de protecție, senzori de zgomot și compensații directe).

De la sport la infracțiune penală

Odată cu decizia Curții Constituționale, uciderea animalelor din plăcere a ieșit din sfera dreptului administrativ și a fost încadrată direct ca „infracțiune de maltratare a animalelor“, sancționată cu amenzi apreciabile și pedepse cu privarea de libertate. Această schimbare a descurajat imediat activitățile ilegale mascate anterior sub permise cinegetice.

Precedentul care a schimbat America Latină

Decizia Columbiei nu doar că a salvat mii de animale în Anzi și Amazon, dar a creat o undă de șoc juridică pe întreg continentul, servind drept model pentru alte instanțe supreme și accelerând interzicerea spectacolelor sângeroase (cum ar fi coridele). 

Cazul Columbiei demonstrează că bătălia împotriva vânătorii de agrement nu este doar o luptă legislativă în Parlament, ci o obligație de ordin constituțional.

Când Legea 407/2006 din România continuă să definească uciderea animalelor sălbatice ca „sport, agrement sau recreere“, ea comite exact aceeași eroare etică și juridică pe care Columbia a eradicat-o în 2019. Mesajul transmis lumii de Columbia este limpede ca apa unui izvor: într-o societate civilizată, plăcerea de a ucide nu poate fi niciodată un drept protejat de lege. • Ecopress