Povestea modului în care o țară din America Latină a devenit prima din lume care a interzis vânătoarea sportivă prin voința populară directă este mai mult decât o lecție de drept de mediu, este dovada fără echivoc a faptului că ecosistemele își revin miraculos atunci când omul oprește vânătoarea.

La începutul anilor 2000, Costa Rica trăia un paradox. În timp ce Guvernul promova intens imaginea unei țări „verzi“, încercând să atragă milioane de turiști străini fascinați de biodiversitatea unică, în adâncul pădurilor se desfășura un adevărat măcel. Vânătoarea sportivă și cea de trofee funcționau sub umbrela legii. Tour-operatori privați și cluburi cinegetice organizau sute de expediții pentru vânătorii străini bogați și pentru elitele locale. Pume, jaguari, tapiri, peccari (porci sălbatici) și specii rare de păsări exotice erau astfel ucise cu miile în fiecare an. Lanțul trofic se prăbușise deja, extragerea masivă și continuă a erbivorelor mari (hrana naturală a carnivorelor) de către vânătorii de trofee lăsând marii prădători fără pradă în adâncul junglei.

În plus hăituirea continuă a animalelor și focurile de armă din pădurile tropicale alungau pumele și jaguarii înfometați spre marginile pădurilor, spre casele și spre fermele de animale ale oamenilor. 

Prima inițiativă cetățenească din istoria țării

Sătui de minciuna autorităților care vindeau concomitent protecția naturii și gloanțe pentru uciderea ei, cetățenii au preluat inițiativa. În loc să aștepte o decizie a politicienilor, mulți dintre ei apropiați de lobby-ul cinegetic, o coaliție de ONG-uri de mediu, activiști, biologi, studenți și cetățeni simpli s-a unit și au pornit lupta pentru îndeplinirea unui obiectiv clar, eliminarea definitivă a vânătorii sportive din lege.

Mobilizarea a fost titanică. Mii de voluntari au împânzit piețele publice, parcurile, universitățile și străzile din San José și din provinciile rurale. Timp de câteva luni de zile, într-un efort simbolic și logistic fără precedent, s-au strâns peste 170.000 de semnături pentru interzicerea vânătorii sportive. A fost prima dată în istoria țării când cetățenii au folosit un mecanism constituțional pentru a forța Parlamentul să pună un proiect de lege pe ordinea de zi.

Profețiile apocaliptice ale lobby-ului cinegetic

Confruntați cu o presiune publică uriașă, reprezentanții asociațiilor de vânătoare, proprietarii de agenții cinegetice și politicienii conservatori au declanșat o campanie agresivă de dezinformare. Argumentul lor principal a fost conceput pentru a semăna panică în special în rândul populației rurale: „Dacă interziceți vânătoarea sportivă, animalele periculoase se vor înmulți necontrolat! Pumele și jaguarii vor invada satele, vor măcelări vitele fermierilor și vor pune în pericol direct viața copiilor noștri. Omul trebuie să controleze natura prin glonț, altfel va fi haos!“ au susținut aceștia.

Pe lângă scenariul invaziei carnivorelor, lobby-ul a susținut că interdicția va distruge economiile locale, va anula taxele colectate din permisele de vânătoare și va lăsa terenurile la dispoziția braconierilor.

Votul istoric din 2012

În ciuda tuturor presiunilor, a tuturor manevrelor de culise și încercărilor de blocare a proiectului în comisiile parlamentare, rezistența lobby-ului s-a prăbușit sub greutatea celor 170.000 de semnături. Nicio formațiune politică nu își mai putea permite un vot negativ fără a-și asuma o sinucidere electorală. Astfel că în luna decembrie a anului 2012, Parlamentul din Costa Rica a votat „în unanimitate“ reforma Legii Faunei Sălbatice (Ley de Vida Silvestre).

Această lege a scos definitiv în afara legii vânătoarea de agrement, sportivă sau de trofee de pe întreg teritoriul național. Textul a impus amenzi uriașe și pedepse cu închisoarea pentru cei care ucid animale din distracție, menținând excepții foarte stricte doar pentru comunitățile indigene de subzistență sau pentru cercetarea științifică autorizată.

Renașterea naturii

După adoptarea legii, privirile întregii lumi au rămas ațintite asupra acestei țări din America Centrală. Aveau oare să se adeverească previziunile apocaliptice ale vânătorilor? Răspunsul a venit din partea naturii. Nu a existat nicio invazie de carnivore în orașe. Odată ce pândirea și uciderea erbivorelor a încetat, populațiile de peccari, cerbi și rozătoare mari s-au refăcut rapid în adâncul pădurilor. Având hrană din abundență în habitatul lor natural, jaguarii și pumele au rămas în junglă, iar atacurile asupra fermelor s-au redus considerabil. Iar acest fapt a arătat că naturii nu-i lipsea pușca omului; îi lipsea doar liniștea.

Trecerea de la ucidere la prevenție

În loc să rezolve conflictele izolate prin gloanțe, statul și comunitățile s-au concentrat pe soluții moderne. Au subvenționat instalarea de garduri electrice la ferme, au protejat coridoarelor biologice și au monitorizat prădătorii. În scurt timp aceste măsuri s-au tradus în cifre economice uluitoare. Fără împușcăturile din păduri, animalele au încetat să mai asocieze prezența omului cu teroarea și moartea. Comportamentul faunei s-a schimbat, făcând posibilă observarea ei directă. Oamenii au înțeles că un jaguar împușcat aduce câteva sute de dolari o singură dată; dar un jaguar viu, fotografiat de sute de mii de turiști străini, susține decenii la rând un întreg lanț de ghizi, hoteluri, transportatori și restaurante.

Concluzie pentru România

Povestea acestei țări de patru ori mai mică decât România, cu o populație de numai 5 milioane de locuitori, este exemplul pe care l-ar putea urma România de astăzi. Aceleași mituri privind „invazia animalelor“, aceleași interese financiare mascate sub pretextul „managementului cinegetic“ și aceeași frică semănată în rândul populației rurale sunt folosite la noi pentru a perpetua vânătoarea de trofee și de agrement.

În Costa Rica, anii care au urmat momentului în care vânătoarea sportivă a fost desființată, au dovedit un adevărul suprem al ecologiei – vânătoarea nu creează echilibrul, ci îl distruge. Singurul lucru de care are nevoie natura pentru a-și reveni este ca omul să lase armele jos.• Ecopress